joi, 15 februarie 2018

senină

Între perspective contradictorii
mă atrăgeau învinșii
ocrotindu-mă la volan.
Fripturică și complexificare seara - cât să-nvăț
cum se poate lucra sinele.
După primul S.F. am început să trăiesc
eu - cea mai bună din garaj
pe jargon și în friguri
de fată acceptată, dar pasivă
ca o bacterie cu nume de Dj: Shigella -
animând la pauze,
în spatele blocului.
Și tot ce-ncurca: 
modifica -
o focă la brăduț,
afaceri 
în ninsori de design.
Am job de-animal
printre colile preadolescențelor,
undeva ca într-o stație cu felicitări:
dinspre trecut și viitor părând
dincolo de supraviețuire.
Mașinuțe ce merită armonizarea - voi,
cei din retrovizoare -
hai în misteriile
formelor
de apă, cu space-junk
Umil
căt virez
& vibrez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu