duminică, 19 noiembrie 2017

expus

Pentru mintea în tranziție ascetă  
și sănătoasă concomitent 
fac pachețele de rezerve -
în uluiala reificând 
inteligența inimii.

Am stricăciunea romantică (frumusețe + fragilitate)
a excesului înțelept și nu mai sunt
dominatoarea în impas cu 
toleranță bușită,
ci telepata
 între mistică și mașini.

 Tu ai vrut Arizona și beții
de concepte, acri aberanți,
ascunzători din care să te expui: cum?

Brazi futuriști aici și rochia cu maci
pe plapuma adoptaților  -
Hai să-ți pun coroane din rețea,
chiar dacă vestea morții cuiva  - vene varză
 pe crin întărind -, 
deci dispariția ei-clișeu
a întristat
dar și detensionat.

Sunt în duba vieții, trag virgula armonizării
într-un mail abroad.
Toți seamănă cu tine/ închipuirea
cea mai profundă a individuării,
transducția, medierea care
  haotizează...

Cu tensiunile neajustate, disonante
și corpul - afânare pe caramel:
duioșie. 
Corpul
curios, dăruit, 

 invizibil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu