miercuri, 30 august 2017

trandafiriile bârfe

În recluziune jinduiesc
după gomaj și fervoare.

Sinele grozav
m-ajută să învăț 
că nu-i imensă vina
pe transindividuare.

Între noian de întunerci 
și alt noian de întuneric 
devine totul bucurie
cu zubargii umezi
pe eficiențe feerice.

Dar cine să-nțeleagă? -
În ședință
un îngeraș păzitor
vomitând aforisme 
ce nu pomenesc de om.

Și cum o să se prindă
miliardimea de-ncleștări
în lan decolorat
improvizând sweet-dezordonat?

Halucinații 
la centenar -
o holorimă
 vor da îndrăgostire.





miercuri, 23 august 2017

smerită x

Alerg între turnuri 
 adecvată aerării,
greșind stația 
 fără panici.

Dirijez cât sari 
coarda biometrică
și inoculez 
insomnia fericiților ,

  seturi de activare 
a formulelor iubirii

fără rechestionări.

duminică, 20 august 2017

sectorul colanți, "aflorimente variabile"

E-un etos privilegiat :
din greșelile urii să mă fofilez
în uitare și bloom.

Nea și calitate 
între oamenii mei - corazoanele 
asezonând dorința cu vrăji și zero gelozii.

Patosul transgresează.
Pasiunea - de fapt.
Împărătesele fac ironii,
vă scuipă
cu roz, veselia și cruzimea -
concomitențe vitale -
generează o șatră de gânduri, dezechilibrul 
duios.

Fără proliferarea celor
mentale/ pe trezvie,
învață-mă în baia de iubire
prin disciplină necurată,
de non-maestru:


despre lumea-n șperlă -
micro fumegații spre necunoscut.
O fuziune la sunet
declanșând autenticitatea
emoțiilor, o rearhivare.

Super sub lustre
jecmănind:
“I’m young and I’ll waste you aaa--
waay…..”

Da-s prea intuitivă pentru destroy
și scăldată-n posibilități.

Am sărutat după gheizer
și m-am suit pe mașină
suflând confetti 
cu spatele.







joi, 10 august 2017

romantiche bauhaus la iaz

"un bărbat obosit care moare pe spate, privind cerul care devine din ce în ce mai albastru și acest albastru care devine roz"

Șmecherind prin scară,
plusez cu destindere:
^rupe-i-aș inima 
s-aibă și el karmă..^

Ineptul 
fericit pe-ascuns,
printre steluțe și lucernă
își agresează factura,
râde de toți
beat ca un bou.
Doar sudoare, băiețism 
în multipolaritatea sa.

Urgența pentr-un feeling
ne parașutează pe verandă:
 libații-n noosferă 
și cruzimi de adoratoare
dinspre mine - sub atelă 
încărcată de paste
îngrijorată de viitor
și toată moale șoptind: ^văleeu -
frumusețea lumii cât-o fi… -
pt. tine, tuh!^

Mașini
de păpădii.

Un copil neîndemânatic 
care dă OKu -

Din laptopul alb
fac figurație în numele său.

 Ș'te-ai îndrăgo.



duminică, 6 august 2017

nu ne vom obosi (bagi jargonu, îndulcesc)

În hipersferă
(trandafiri și ricină peste alte)
expun țopăiala  -
mișcările autistei care permite.

O pastă de flori
și te predai
oricărei ajustări la iubire.

Sădim petrecăreți
ajunând în vagon
așa înțelepți și murdari
peste fake-blana.

Cu imitație de whisky,
ghimbirash, fluturii puberi -
în gând 
pe mii de fraze încrezătoare, eterne -
vrăjesc la chioșc 
javre
și experți.

Enarmonizez fibrată
într-un deux piece bleo 
să-ntrevezi instrumentaru -
 irizarea-ți de prinț.

Spre Companie apoi
înghesui scoruș, tai piese
cum tot pentru tine
fușerind valută 
voi crește
nesfârșite transmisii. Pentru cosmos,

de fapt. Sau cine mai știe.