sâmbătă, 26 septembrie 2015

x

-Doamne, ajută iresponsabilității mele-, mi-am zis
pe ce m-am prostit cel mai mișto: Candy Natty.

Și iubirea mea creștea
pentru tembel.
 Ca o căldurică ce păcălește
să te strici cu vagabonții intimidați -
toate fac din iubire altceva.

După atâtea demonstrații/
chat interior
doar ceața din hăul cocoloșind orașul
și ceru turcoaz peste gherete de vin,
haine posh, țigăncușa mușcând sticlă -
dădeau ce merită.

Artificii,
raza din role la futaiul în parcul mic
sau filmu când bătrânii își arătau pula pe Eroilor
râzând -
așa extatic și deplorabil -

J. P. beats
în sufrageria la comun lopățele de înghețată.
Eu, scăldată-n paiete
recitesc epopeile eliberatelor
sau într-un separé tipi neglijenți.

Și-s pură ca o discotecă de provinciali happy, nu numa
lângă el.

marți, 22 septembrie 2015

Senini, poate


În rochia de catifea albastră numără paiete
Cu inima - un animăluș donat
Cu un fel de speranță lingușindu-se pe lângă amintirile altora, din cap

Pentru ce va iubi când șireturile de silicon vor dobândi strălucire?
Și o scenă ca o cameră antifon o va deschide
O ploaie de aur va cădea peste umeri
Și gândurile vor tăcea ca niște copii după excursie

Ieșim la bar ne îndepărtăm unii de alții
Coordonăm tristețea insinuată zărind 
 bordură spartă
hintă roasă pânza fragilă peste tuia 
o tricicletă căzută în scară. 

luni, 14 septembrie 2015

Fabulator


Pistrui prin bluza din coafor. 
Te-ai împlinit -
 nu de-ajuns.

Un pai stâlcit în ciocolată & acorduri 
e birocrația asta
celestă care
înfrumusețează.

joi, 10 septembrie 2015

Fantasma

Cerebrala culege pătrunjel
Mă întorc la o mână de gladiole și palmez
Ricina cu roșii de grădină să
Te entuziasmez/

Complici cu mine
La săniuța de lut
Un focus pe
Izvor

Vară sfârșită, eclectică
Cu nori ca și coarne de tauri
Iubirea - stricăciune

Ce să ceri - decît kestii jalnice
și vesele (de pericol!)
Înfipt pe ponton
Îmbibat - un grafiti
Înnebunesc rățuște și plante

Te imaginam un pornitor de petarde
Altoind păpuși
Pe tine - alt forjator de bunătăți printre
vinete
Și foarfeca aparatelor de toamnă
Te va surprinde viața lungă
& feerică și o să poți rătăci

Dai farsă pinguinilor din baterii
Sub perdele de aur scandează

La față același ocrotitor relaxat
Cu rotocoale și bomboniere

Ne scrii să nu te mai păzim
Aura din creioane taie txt.
"Înlocuiește mereu cu iubire"